Balada depresiei – versuri

Balada depresiei – versuri

Autor: Anonim

Strofa I

În vălul nopții, gânduri grele
Se-ntind ca umbre peste zări.
În sufletu-mi tăcut, se cere
Un dor de viață, printre stări.

Strofa II

Păduri de vise rătăcite
Se-ntorc acasă, pline de scrum.
Iar liniștea, cu brațe infinite,
Mă cheamă iar la ea, acum.

Strofa III

Plouă cu stropi de amintire
Pe-un drum pierdut, în negru vers.
Sunt călător, fără privire,
Într-un tărâm ce n-are mers.

Strofa IV

Din universul fără formă,
Se naște-n mine un ecou.
O lacrimă, ca o enormă
Speranță, curge-n timp, din nou.

Strofa V

Și-n noaptea asta fără stele,
Se-aude vântul cum suspină.
În umbra sa, dorințe grele
Se sting, ca flacăra-n lumină.

Strofa VI

Iar eu, cu ochii larg deschiși,
Privesc adânc în întuneric.
Pe calea mea, pași indeciși
Caută-un drum, cu zbor feeric.

Strofa VII

Speranța-i fir, subțire ițe
Țesută-n noaptea de coșmar.
În pieptul meu, tăceri puițe
Își fac culcuș, în timp hoinar.

Strofa VIII

Sunt murmur stins, în miez de noapte,
O umbră-n dansul de iluzii.
Și-n mintea mea, stropi de șoapte
Își țes povestea, fără concluzii.

Analiza și interpretare

„Balada depresiei” este o lucrare poetică profundă, care explorează teme universale ale condiției umane, precum tristețea, solitudinea și căutarea sensului în mijlocul întunericului. Versurile sunt impregnate de imagini poetice care evocă stări emoționale complexe și introspecție. Poemul este structurat în opt strofe, fiecare dintre acestea dezvăluind o parte din călătoria interioară a naratorului.

Strofele sunt construite cu grijă, utilizând un limbaj metaforic care amplifică profunzimea sentimentelor descrise. De la „vălul nopții” și „umbra dorințelor grele” până la „universul fără formă” și „speranța-i fir, subțire ițe”, autorul creează o atmosferă de melancolie și reflecție. Aceste imagini transmit cititorului senzația de apăsare și introspecție ce însoțește de multe ori stările de depresie.

În primele strofe, se evidențiază lupta interioară a naratorului, care se confruntă cu gânduri apăsătoare și un dor de viață într-o lume aparent fără culoare. Acest conflict interior este un aspect comun al depresiei, iar versurile reușesc să capteze cu fidelitate această experiență. „Păduri de vise rătăcite” și „drum pierdut, în negru vers” sunt metafore care sugerează atât pierderea direcției, cât și starea de confuzie mentală.

Pe măsură ce poemul avansează, tema speranței începe să prindă contur, chiar dacă este descrisă ca fiind fragilă și efemeră. În strofa a patra, „o lacrimă, ca o enormă speranță”, și în strofa a șaptea, „speranța-i fir, subțire ițe”, autorul sugerează că, în ciuda întunericului, există o urmă de lumină care poate ghida sufletul rătăcit către o eventuală eliberare.

În mod remarcabil, poemul abordează și ideea că depășirea depresiei nu este un proces simplu sau linear. În ultima strofa, nu există o concluzie clară, ci doar „stropi de șoapte” care își „țes povestea, fără concluzii”. Această lipsă de finalitate reflectă natura complexă și continuă a luptei cu depresia, ilustrând că vindecarea este o călătorie fără sfârșit definit.

În concluzie, „Balada depresiei” este un poem care rezonează profund cu oricine a experimentat stări de tristețe și introspecție. Prin utilizarea unui limbaj bogat în imagini și metafore, autorul reușește să captureze esența emoțională a unei experiențe umane universale, oferind în același timp o rază de speranță în întuneric. Deși poemul nu oferă soluții directe, reușește să transmită faptul că, în ciuda dificultăților, fiecare pas pe drumul introspecției este valoros și necesar.