Bine-i sade mesei mele – versuri

Bine-i sade mesei mele – Versuri de George Coșbuc

Bine-i șade mesei mele
În grădină sub nucel,
Când mă strâng flăcăi și fete,
Să petrecem la un fel.

Joc și cântec, glume, șoapte –
Până-n ziuă, fără bai!
Și când vin sfrijiți din sate,
Le arăt cum beau flăcăi.

Punem vin în vas de lut,
Și vreo zece-nșiruiți
Bem pe rând, și nu-i pierdut
Nici un strop din câți sunt beți.

Iar când seara ne-nvelim
Cu un strat de stele mici,
Din povești ne povestim,
Despre zmei și despre feti ce-s vrăjite pe-aici.

Și de-mi vine câte-una
Cu ochi negri și sprânceană,
Eu ascult și nu-i dau mâna,
Ca să nu-i stric bucuria.

Dar așa-mi place mie,
Dragă inimioară, tu –
Că mă poartă-n vis aripa
Când îi simt glasul taos.

Interpretarea și Importanța Operei

Poezia „Bine-i sade mesei mele” de George Coșbuc este una dintre acele creații literare care capturează esența vieții rurale din România, cu toate nuanțele ei de bucurie, comunitate și tradiție. Versurile sunt o ilustrare a atmosferei pline de viață și veselie care acompaniază adesea serile petrecute în compania prietenilor și a familiei, în mijlocul naturii. Grădina sub nucel devine un loc simbolic unde oamenii își dau frâu liber emoțiilor și se bucură de momentele simple ale vieții.

Un element central al poeziei este tema convivialității și a comunității. Coșbuc descrie cum flăcăii și fetele se adună să petreacă împreună, să joace, să cânte și să povestească până în zori. Aceasta este o reflectare a valorilor tradiționale rurale, unde comunitatea și relațiile interumane sunt esențiale pentru coeziune și pentru menținerea unei vieți echilibrate și pline de sens.

Atmosfera de la masa din grădină este descrisă cu o simplitate și o sinceritate care conferă poeziei o calitate atemporală. Descrierile sunt foarte vizuale, permițând cititorului să se transpună în acele momente și să simtă aceleași emoții ca și personajele descrise. Poveștile spuse despre zmei și fete vrăjite adaugă un element de mister și magie, întărind legătura oamenilor cu folclorul și legendele locale.

Vinul, un simbol al abundenței și al sărbătorii, este prezentat cu respect, ca un liant între participanti. Coșbuc folosește un limbaj accesibil și prietenos, care reflectă nu doar bucuria, dar și respectul pentru tradiții și obiceiuri. Acest lucru îmbogățește înțelegerea cititorului asupra importanței acestor momente în viața comunității rurale.

În concluzie, „Bine-i sade mesei mele” de George Coșbuc nu este doar o simplă poezie despre bucuria petrecerii, ci și o mărturie a unei lumi în care valorile autentice și tradițiile sunt respectate și prețuite. Este o invitație de a reflecta asupra bogăției vieții de zi cu zi și a frumuseții momentelor petrecute în compania celor dragi. Această poezie rămâne un reper în literatura română, oferind lecții despre comunitate, tradiție și bucuria de a trăi simplu și autentic.