Cât trăim pe acest pământ – versuri

Cât trăim pe acest pământ – Versuri

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniță pe deal.

Cât avem o țară sfântă
Și un nai, ce mai cuvântă,
Cât părinții vii ne sunt,
Mai există ceva sfânt.

Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt,
Vom trăi pe-acest pământ.

Cât mai suntem, cât mai știm
Rădăcinile să ni le știm,
Cât trecutu-l prețuim,
Vom trăi și vom iubi.

Dar când toate or să piară
Și-n noi totul o să doară,
Când nu vom mai ști de noi,
Vom pleca și dintre ploi.

Analiza și Interpretare

Poezia „Cât trăim pe acest pământ” este o evocare emoționantă a valorilor sacre pe care fiecare individ le poartă în inima sa. Autorul ne aduce aminte de importanța conservării tradițiilor, a sentimentului de apartenență și a respectului pentru rădăcinile noastre. Într-o lume în continuă schimbare, aceste versuri devin un refugiu, un punct de ancorare la care ne putem întoarce pentru a ne regăsi identitatea și liniștea interioară.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale poeziei este legătura profundă cu locurile natale. Autorul face referire la „câmpie, un sat natal” și „o clopotniță pe deal”, simboluri ale originilor noastre. Aceste imagini simple dar puternice rezonează cu fiecare dintre noi, amintindu-ne de copilărie, de simplitatea și puritatea vieții rurale. Este un apel subtil la protejarea și prețuirea acestui patrimoniu, mai ales în contextul globalizării și urbanizării rapide.

Un alt element central în poezie este importanța familiei și a tradițiilor transmise din generație în generație. „Cât părinții vii ne sunt, Mai există ceva sfânt” este un vers care subliniază rolul esențial al familiei în păstrarea valorilor culturale și morale. Părinții nu sunt doar sursa noastră de viață, ci și cei care ne învață să iubim și să respectăm ceea ce ne definește ca indivizi și ca națiune.

Reluarea motivului sacralității în „Cât durea-ne-vor izvoare” și „Cât mai avem ceva sfânt” sugerează că aceste valori nu sunt doar nostalgice, ci și esențiale pentru supraviețuirea spirituală. Izvoarele și cântecele care dispar sunt simboluri ale trecerii timpului, dar și ale nevoii de a conserva și continua tradițiile. Aceste elemente sunt descrise ca fiind generatoare de durere atunci când sunt pierdute, indicând cât de adânc sunt înrădăcinate în conștiința noastră colectivă.

Poezia se încheie cu un ton melancolic, sugerând că odată cu pierderea acestor valori, ne vom pierde și noi. „Dar când toate or să piară / Și-n noi totul o să doară” este un avertisment că odată cu uitarea rădăcinilor și tradițiilor, nu doar că vom dispărea fizic, dar și spiritual. Acesta este un îndemn de a proteja ceea ce avem, de a nu ne lăsa copleșiți de modernitate și de a continua să trăim cu demnitate și respect față de trecutul nostru.

În concluzie, „Cât trăim pe acest pământ” este o poezie cu un mesaj profund și actual. Într-o lume în care schimbările sunt inevitabile, iar tradițiile sunt adesea uitate, această operă ne încurajează să reflectăm asupra a ceea ce contează cu adevărat. Ne îndeamnă să ne aducem aminte de originile noastre, să prețuim familia și valorile care ne-au fost transmise și să ne asigurăm că acestea nu se pierd în tumultul cotidian. Este un apel la conservarea identității noastre culturale, la recunoașterea și respectul pentru ceea ce ne face unici ca indivizi și comunități.