Dati drumul la cer – versuri

Dati drumul la cer – versuri de Adrian Păunescu

Dati drumul la cer

Voi oameni ce-ncet

Știți să tăiați câte-o aripă-n zbor,

Și faceți din cer

O închisoare pe pământ,

Dati drumul la cer.

Voi cei ce știți

Că-ntr-o zi orice zbor se oprește,

Voi cei ce credeți

Că numai voi sunteți nemuritori,

Voi cei ce aveți

În mâini cheile cerului,

Dati drumul la cer.

Nu fiți îngeri căzuți,

Nu fiți aripi frânte,

Nu fiți lacăte grele

Pe ușa lumii de dincolo,

Dati drumul la cer,

Dați drumul la vise,

Dați drumul la zbor.

În grădina în care

Fiecare floare e o stea,

Fiecare nor e o lacrimă,

Fiecare înger e un copil,

Dati drumul la cer.

Lăsați cerul să fie

Un ocean fără margini,

Un câmp fără sfârșit,

Un drum fără întoarcere,

Dati drumul la cer.

Și când veți înțelege

Că cerul nu-i doar o linie

Între voi și stele,

Atunci veți ști

Că ați dat drumul la cer,

Atunci veți ști că ați câștigat libertatea.

Analiza poeziei „Dati drumul la cer” de Adrian Păunescu

Poezia „Dati drumul la cer” de Adrian Păunescu este o lucrare literară profundă care îndeamnă la libertate și exprimare liberă. Păunescu, un poet cunoscut pentru pasiunea și intensitatea cuvintelor sale, reușește prin această poezie să capteze esența dorinței umane de eliberare. Mesajul central al poeziei se învârte în jurul ideii de libertate simbolizată de cer, un motiv recurent în literatură de-a lungul timpului.

Poezia începe cu un apel direct către „voi oameni”, subliniind destul de clar caracterul universal al mesajului. Poetul își dorește să stimuleze o reflecție asupra condiției umane și a limitărilor autoimpuse. Cerul, un simbol al infinitului și al necunoscutului, este aici o metaforă pentru potențialul uman neexplorat, pentru visurile neîmplinite și oportunitățile ratate.

Prin repetiția expresiei „Dati drumul la cer”, Păunescu accentuează necesitatea eliberării de constrângeri, fie ele fizice sau psihologice. Poezia are un ton imperativ, dar și o notă de melancolie, sugerând faptul că multe dintre aceste piedici sunt autoimpuse și pot fi depășite printr-o schimbare a percepției.

Utilizarea contrastului este o tehnică literară evidentă în această poezie. Poetul folosește opoziții puternice între elemente precum „îngeri căzuți” și „aripi frânte” pentru a sublinia pierderea potențialului și a visurilor. De asemenea, Păunescu introduce imaginea „lăcătelor grele”, care sugerează poverile pe care oamenii le poartă cu ei, împiedicându-i să zboare, să viseze și să se dezvolte.

Poezia se încheie cu un mesaj de speranță și înțelegere. Poetul sugerează că eliberarea nu este doar o chestiune fizică, ci și una spirituală și mentală. „Atunci veți ști că ați câștigat libertatea” este o invitație la introspecție și auto-analiză, pentru a înțelege adevărata esență a libertății.

Prin această poezie, Adrian Păunescu reușește să creeze un tablou complex al condiției umane, îndemnându-ne să reflectăm asupra propriilor noastre limitări și să căutăm să ne depășim condiția. Poezia este o chemare la acțiune, un manifest pentru libertate și pentru eliberarea dorințelor și visurilor noastre.

În concluzie, „Dati drumul la cer” nu este doar o simplă poezie, ci un simbol al luptei constante pentru libertate și un apel la depășirea barierelor impuse de societate și de noi înșine. Mesajul său universal și puternic ne reamintește că a trăi cu adevărat înseamnă a ne elibera de constrângeri și a ne permite să visăm fără limite.