Egipt – versuri

Egipt – Versuri de Ion Minulescu

Pe șesuri prăfuite și pe dune,

Unde nisipul fierbinte se-ntinde-n infinit,

Se află Egiptul, țara minunilor,

Cu piramidele ce-n cer s-au înălțat.

Sub cerul alb, ce-n soare se destramă,

Sfincsul cu fața-i enigmatică veghează,

Cu ochii săi de piatră privind spre orizont,

Un tainic vis în veacuri păstrat.

Piramidele, altare ale timpului pierdut,

Se-nalță mândre pe platoul Gizeh,

Martore mute ale unei lumi apuse,

Unde faraonii-și dorm somnul fără vise.

Nilul curge domol, șerpuind prin țară,

Dând viață pământului sterp, uscat,

Îmbrăcând câmpurile-n verdele speranței,

În timp ce mâinile trudesc sub soare arzător.

Aici, în Egipt, istoria prinde viu contur,

În templele ce spun povești antice,

În hieroglife săpate-n piatră,

O moștenire veșnică a unui popor măreț.

Comentariu asupra operei

Versurile lui Ion Minulescu dedicate Egiptului sunt o odă adusă acestei țări fascinante, plină de mister și istorie. Egiptul, cu întinderile sale deșertice și cultura sa milenară, este descris într-un mod poetic, oferindu-ne o viziune asupra frumuseții și măreției sale. Fiecare vers ne poartă printr-o călătorie imaginară în timp, unde istoria și mitologia se împletesc armonios.

Primele versuri ne introduc în peisajul tipic al Egiptului, caracterizat de șesurile prăfuite și dunele de nisip. Această imagine evocă un sentiment de vastitate și eternitate, subliniind natura infinită a deșertului care înconjoară civilizația egipteană. Soarele arzător și căldura intensă sunt simboluri ale forțelor naturale care au modelat Egiptul de-a lungul mileniilor.

Sfinxul, unul dintre cele mai recunoscute simboluri egiptene, este descris cu o față enigmatică, ca și cum ar păzi secretele trecutului. Această imagine subliniază misterul și complexitatea culturii egiptene, care continuă să fascineze și să intrige cercetătorii și turiștii deopotrivă. Sfinxul, alături de piramide, sunt văzute ca monumente ale unei civilizații apuse, dar care încă își exercită influența spirituală și culturală asupra prezentului.

Piramidele sunt descrise ca altare ale timpului pierdut, simbolizând nu doar măreția arhitecturală, ci și funcția lor sacră ca locuri de odihnă pentru faraoni. Aceste structuri impunătoare sunt martorele trecerii timpului și ale schimbării din civilizația umană, un memento al efemerității vieții și al dorinței omului de a-și asigura nemurirea.

Nilul, descris ca o sursă de viață, evidențiază importanța sa crucială în dezvoltarea și supraviețuirea civilizației egiptene. Cursul său domol, care învăluie pământul uscat într-o mantie verde, reprezintă nu doar o binecuvântare pentru agricultură, ci și un simbol al reînnoirii și speranței. Versurile amintesc de munca de zi cu zi a egiptenilor, care, sub soarele arzător, își câștigă existența prin agricultură, o tradiție care a modelat societatea egipteană timp de milenii.

În concluzie, poezia lui Ion Minulescu despre Egipt este o celebrare a acestei țări fascinante, un loc unde istoria și mitologia se împletesc într-o poveste eternă. Fiecare vers captează esența Egiptului, de la vastitatea deșertului la misterul piramidelor și viața dătătoare de Nil. Este o invitație pentru cititor de a explora și de a reflecta asupra moștenirii culturale și spirituale a uneia dintre cele mai vechi civilizații ale lumii.