In casuta cea saraca – versuri

În căsuța cea săracă – Versuri de George Coșbuc

În căsuța cea săracă

Dintr-un vechi și trist cătun,

Stă o mamă, biata mamă,

Cu copii de mână-n mână,

Lângă foc stau înghețați,

Plâng, săracii, nemâncați.

Sus, prin horn, în vânt, se duce

Fumul greu dintr-un tăciune;

În fereastră bate vântul

Și prin ușa larg deschisă

Viscolește zăpadă,

Parcă-i casa părăsită.

Iar la soba veche, mama,

Cu privirea dusă-n zare,

Se gândește trist, sărmana,

Că nu are ce le da

Copiilor care, plângând,

O privesc cu jind flămând.

Și din ochii triști de mamă

Curge lacrima sărată,

Că de vreme lungă n-are

Pentru puii ei mâncare.

Dar își șterge ochii grei,

Vorbe dulci le spune ei:

„Nu mai plângeți, dragii mamei,

Nu mai plângeți, puișori,

Că de-acu’ va fi mai bine,

Tatăl vostru vine-n grabă

Să ne-aducă bucurie

Și belșug la sărăcie.”

Dar copiii aud vântul

Urluind pe lângă casă,

Și gândesc că tatăl vine

Tocmai dintr-o lume-aleasă,

Plină de minuni și vise,

Dulci povești de nedescrise.

Analiza și Interpretare

Poezia „În căsuța cea săracă” de George Coșbuc este o creație literară care reflectă profund contextul social și economic al vremurilor în care a fost scrisă. Aceasta surprinde cu o sensibilitate aparte greutățile și luptele cu care se confruntă o mamă singură, încercând să-și crească copiii într-o sărăcie cruntă. Coșbuc folosește o limbă simplă, dar plină de emoție, pentru a descrie atmosfera tristă și apăsătoare din casa sărăcăcioasă, accentuând suferința din ochii mamei și ai copiilor săi.

În această poezie, Coșbuc reușește să creeze o imagine vizuală puternică a sărăciei. Elementele de decor, precum hornul pe unde se duce fumul, fereastra în care bate vântul și ușa larg deschisă peste care zăpada viscolește, contribuie la conturarea unei stări de disperare și neajutorare. Versurile creează un peisaj dramatic în care speranța și visul că tatăl va veni cu hrană și bucurie capătă o importanță vitală.

Un alt aspect esențial al poeziei este tema sacrificiului matern. Mama, deși sfâșiată de durere și neputință, își ascunde lacrimile și încearcă să-i încurajeze pe copii, promițându-le o schimbare în bine. Acest gest evocă un sentiment de iubire necondiționată și devotament, subliniind legătura profundă dintre o mamă și copiii săi.

De asemenea, Coșbuc aduce în prim-plan contrastul dintre lumea rece, aspră a realității și lumea caldă, plină de speranță a copilăriei. Copiii cred că tatăl vine dintr-un tărâm magic, unde totul este posibil, o ilustrare a purității și naivității specifice vârstei fragede. Această imagine oferă un răgaz de lumină în întunericul sărăciei și subliniază reziliența și capacitatea de a visa, chiar și în cele mai grele circumstanțe.

Poezia „În căsuța cea săracă” rămâne un exemplu relevant de literatură socială, care continuă să rezoneze cu cititorii datorită temelor universale abordate. Problematica sărăciei, sacrificiul matern și speranța într-un viitor mai bun sunt aspecte care transcend timpul și spațiul, făcând ca această creație să aibă o valoare perpetuă.

În concluzie, George Coșbuc prin „În căsuța cea săracă” ne oferă nu doar o lecție de istorie și realitate socială, ci și un testament al puterii umane de a îndura și de a găsi speranță în fața adversităților. Mesajul său rămâne relevant și astăzi, amintindu-ne de importanța compasiunii și a solidarității în fața suferinței umane.