Lupii – versuri, Luta Stela Popescu – versuri

Lupii – versuri, Luta Stela Popescu

Lupii aleargă prin păduri,

Cu ochii reci, cu blana-n vânt,

Pe ale lor cărări obscure,

Se-aud chemări, un cânt tăcut.

În noaptea neagră, fără stele,

Se mișcă umbrele ușor,

Lupii se-adună în haite grele,

Și urlă-n cor un dor de zbor.

Pe vârf de munte, în zăpadă,

Pașii lor lasă urme-adânci,

Fiorul rece te-nfioară,

Privirea lor te oprește-n stânci.

Dar taina lor nu-i deslușită,

În ochii lor un foc mocnit,

Căci viața-n lupi e-ascunsă, tainică,

În noaptea lor, un vis trăit.

Comentariu asupra operei

Poezia „Lupii” de Luta Stela Popescu surprinde esența misterioasă și sălbatică a lupilor, fiind o creație care îmbină imaginile poetice cu un mesaj profund despre natura și comportamentul acestor animale. Prin alegerea cuvintelor și structura versurilor, autoarea reușește să aducă în fața cititorului un tablou vibrant și plin de simbolism.

Una dintre temele principale ale poeziei este sălbăticia și libertatea lupilor, simboluri ale naturii neîmblânzite. Lupii sunt descriși ca ființe care rătăcesc în păduri și munți, sub o noapte fără stele, amplificând ideea de mister și necunoscut. Acest cadru nocturn și rece adaugă poeziei o atmosferă de mister și frică, dar și de respect față de natură.

Versurile sugerează, de asemenea, o comunitate bine organizată a lupilor, o haită care se mișcă în armonie și coordonare. Acest aspect este un simbol al puterii colective și al importanței unității în fața adversităților. Lupii, prin urletele lor, exprimă un dor ancestral de libertate, un dor de zbor, care poate fi interpretat ca o căutare a ceva mai profund, o nevoie de a se elibera de constrângerile lumii terestre.

Imaginile poetice precum „în ochii lor un foc mocnit” sau „fiorul rece te-nfioară” contribuie la portretizarea lupului ca animal enigmatic, al cărui spirit este greu de înțeles complet. Aceste imagini sugerează o lume interioară bogată și complexă, ascunsă în spatele exteriorului aparent feroce și intimidant al animalului.

Simbolistica lupului este omniprezentă în multe culturi, iar poezia reușește să capteze această fascinație universală. Lupii sunt adesea văzuți ca gardieni ai pădurilor, protectori ai echilibrului natural, dar și ca ființe care trăiesc între lumea reală și cea mitologică. Această dualitate este prezentă și în versurile Lutăi Stela Popescu, sugerând că lupii sunt mai mult decât simple animale sălbatice; ei sunt păstrători ai unei cunoașteri și înțelegeri mai profunde a naturii.

Poezia reușește să impresioneze nu doar prin imaginea vizuală puternică pe care o creează, dar și prin mesajul său emoțional. Lupii devin un simbol al libertății și al dorinței de a trăi fără constrângeri, un simbol care rezonează adânc în sufletul uman. Prin urmare, „Lupii” este o poezie care nu doar că evocă o lume naturală sălbatică și enigmatică, dar și inspiră reflecții asupra locului nostru în lume și a relației noastre cu natura sălbatică.

În concluzie, poezia „Lupii” de Luta Stela Popescu este o operă literară remarcabilă care îmbină imagini poetice de o frumusețe rară cu un mesaj plin de substanță despre sălbăticie, libertate și relația omului cu natura. Este o poezie care invită cititorul să se piardă în versurile sale și să descopere semnificații noi și profunde cu fiecare lectură. Această operă demonstrează talentul autoarei de a surprinde esența vieții sălbatice și de a o transforma într-o reflecție asupra existenței umane.