Pe cararea serpuita – versuri

Pe cărarea șerpuită – versuri de George Coșbuc

Pe cărarea șerpuită

Pe cărarea șerpuită,

Unde florile n-au nume,

Se pierd pașii mei în lume,

Sub a nopții grea cortină.

Și-așezat pe marginile

Drumului ce duce-n zare,

Simt cum gândul meu tresare

Când ascult murmurul stelelor.

Cu un dor ce-n piept îmi crește,

Ca o floare-n primăvară,

Îmi doresc să fiu eu ce ară

Râul visului etern.

Dincolo de zări pierdute,

Unde timpul n-are lege,

Vreau să simt cum viitorul

Mă așteaptă cu brațele deschise.

Analiza și interpretare a poeziei „Pe cărarea șerpuită”

Poezia „Pe cărarea șerpuită” de George Coșbuc este o piesă lirică ce ilustrează complexitatea călătoriei interioare, în timp ce se explorează teme precum natura, dorul și visul. Această poezie se remarcă prin modul în care îmbină imagini vizuale și senzoriale puternice pentru a crea un sentiment de introspecție și reflecție.

Titlul poeziei, „Pe cărarea șerpuită”, sugerează o călătorie nu doar fizică, ci și spirituală. Cărarea șerpuită reprezintă un drum plin de incertitudini și întrebări, dar și de frumusețe. Imaginea drumului care se pierde în necunoscut este o metaforă a vieții, plină de surprize și neprevăzut.

Prima strofă ne introduce în atmosfera poeziei folosind imagini ale naturii. Florile fără nume și cortina nopții descriu un peisaj misterios și solitar. Gândurile poetului se pierd în acest cadru, simbolizând căutarea interioară a identității și a sensului.

A doua strofă adâncește sentimentul de introspecție. Poetul se oprește pe marginea drumului și își lasă gândurile să zboare spre cer, la stele. Acest moment de contemplare sugerează o conexiune mai profundă cu universul, un dor de a înțelege locul său în lume.

Dorul, un element esențial al poeziei, este explicit menționat în a treia strofă. Creșterea dorului este comparată cu o floare de primăvară, o metaforă a renașterii și a speranței. Poetul visează la un viitor unde dorințele sale prind viață, simbolizat de râul visului etern.

Ultima strofă evocă o viziune idealizată a viitorului. Poetul își imaginează un loc dincolo de timp, unde este liber să își urmeze aspirațiile. Brațele deschise ale viitorului reprezintă o invitație la explorare și aventură, un dor de a transcende limitele fizice și temporale.

George Coșbuc, prin metaforele sale delicate și imaginile poetice, reușește să creeze o atmosferă de visare și reflecție. Poezia abordează teme universale precum călătoria vieții și dorința de a găsi sens, rămânând relevantă și captivantă pentru cititorii din toate timpurile.

În concluzie, „Pe cărarea șerpuită” este mai mult decât o simplă descriere a unei călătorii; este o meditație asupra dorințelor și visurilor umane. Prin frumusețea sa stilistică și profunzimea emoțională, această poezie continuă să inspire și să provoace gândirea, invitând cititorul să-și exploreze propriile cărări șerpuite ale vieții.