Plang si trag dintr-o tigara – versuri

Plâng și trag dintr-o țigară – Versuri

Autor: Necunoscut

Strofa 1:

Plâng și trag dintr-o țigară,
Gândurile mă-nconjoară.
Lacrima pe obraz coboară,
Sufletul mi-e grea povară.

Strofa 2:

Fumul pare că alină,
Dureri ce nu se termină.
În noapte mă retrag, suspin,
Cu speranța unui alt destin.

Strofa 3:

Visuri spulberate-n zare,
Rămân doar amintiri amare.
Inima-mi strigă în tăcere,
Așteptând o mângâiere.

Strofa 4:

Privirea în gol îmi cade,
Încerc să uit de toate.
Cu fiecare fum tras tare,
Durerea-mi e mai mare.

Strofa 5:

Îmi amintesc zile senine,
Pierdute-n clipele străine.
Încerc să mă regăsesc,
Într-un timp ce nu-l găsesc.

Analiza versurilor „Plâng și trag dintr-o țigară”

Versurile poeziei „Plâng și trag dintr-o țigară” surprind o profundă stare de melancolie și introspecție, în care protagonistul se confruntă cu durerea și sentimentul de pierdere. Aceste sentimente sunt comunicate printr-o serie de imagini și metafore sugestive care evocă atât fragilitatea emoțională, cât și speranța evanescentă pentru un viitor mai bun.

Poezia începe cu o imagine puternică a unei persoane care plânge și fumează, metafore ce sugerează o formă de refugiu și alinare temporară în fața durerii. Fumul de țigară devine un simbol al evadării, al efemerului și al dorinței de a uita. În primul vers, se creează un contrast între actul fizic de a fuma și conotația emoțională de plâns, subliniind dualitatea trăirilor umane în fața adversităților.

Continuând cu a doua strofă, se observă o paralelă între fumul de țigară și gândurile întunecate care învăluie protagonistul. Se menționează speranța unui alt destin, ceea ce indică o dorință de schimbare și de a scăpa de ciclicitatea suferinței. Versurile sugerează o introspecție profundă, în care protagonistul se retrage în noapte pentru a contempla asupra drumului său.

A treia strofă aduce în prim-plan imaginea visurilor spulberate și amintirilor amare, accentuând și mai mult sentimentul de dezolare și abandon emoțional. Inima care strigă în tăcere este o metaforă puternică pentru suferința interioară, nespusă, care așteaptă o formă de alinare sau vindecare.

În strofa a patra, privirea în gol și încercarea de a uita sugerează o stare de apatie și resemnare. Dorința de a uita devine un mecanism de apărare, iar fumurile trase cu putere indică o intensificare a durerii, în loc să o diminueze.

Ultima strofă aduce o notă de nostalgie, cu amintiri ale zilelor senine, contrastând cu „clipele străine” ale prezentului. Căutarea de sine devine o temă centrală, exprimând lupta internă a protagonistului de a se regăsi într-un timp care pare pierdut sau inexistent.

În concluzie, „Plâng și trag dintr-o țigară” este o poezie care explorează profunzimea emoțională a suferinței umane și dorința de evadare din realitatea dureroasă. Prin imagini poetice și metafore sugestive, autorul creează un tablou complex al luptei interioare și al speranței neîmplinite. Poezia devine astfel un manifest al fragilității și puterii umane, capabilă să rezoneze cu oricine a trăit momente similare de introspecție și dorință de alinare.