Roman voi fi mereu – versuri

„Român voi fi mereu” – Versuri de Nicolae Dabija

Român voi fi mereu,

Chiar de voi trece un hotar,

În inimă port tricolorul,

Pe frunte port un dor amar.

În sânge curge-a mea națiune,

Pe buze am străbunul grai,

Cu mine port o Românie,

Oriunde merg, acasă-i rai.

Nu-mi ia nimeni ce-mi aparține,

Chiar de mă aflu-n depărtări,

Căci sufletul meu poartă țara,

Sub cerul plin de amintiri.

Pe munți și văi, același cântec,

Îl spun cu drag, în orice loc,

Căci inima-mi răsună tare,

Român voi fi în veci de veci.

Deschid o carte, e istorie,

Cu eroii care nu mai sunt,

Cu doruri ce-au rămas eterne,

Și neamuri ce-au trăit demult.

Din Basarabia în Oltenia,

Din Maramureș pân’ la Iași,

Român e tot ce văd și simt eu,

Întregul cer, al meu oraș.

În limba noastră se scrie dorul,

Și jalea când pierim încet,

Dar tot românul se ridică,

Cu suflet mai presus de tot.

Român voi fi, român în suflet,

Cu tot ce port și ce iubesc,

Căci rădăcinile sunt adânci,

Și dorul meu nu pot să-l șterg.

Analiza și Importanța Versurilor „Român voi fi mereu”

Lucrarea „Român voi fi mereu” de Nicolae Dabija este o poezie care reușește să surprindă esența spiritului românesc și legătura indisolubilă între un individ și originile sale. Prin versurile acestei poezii, autorul reușește să transmită dorul de țară și de identitate, pe care orice român îl poate simți, indiferent de distanța fizică față de locurile natale. Poezia este o expresie pură a patriotismului și a iubirii pentru tradiții, limbă și cultură.

Un aspect important al acestei poezii este mesajul clar că națiunea și identitatea națională nu sunt limitate de granițe geografice. Dabija subliniază faptul că a fi român este mai mult decât o simplă apartenență fizică la un teritoriu; este un sentiment, un mod de a fi, ceva ce persistă dincolo de orice hotar. În strofele poeziei, autorul inserează imagini puternice și nostalgice care evocă un sentiment de mândrie și apartenență.

Referințele la simboluri naționale, cum ar fi „tricolorul” și „străbunul grai”, accentuează adâncirea legăturii dintre identitate și moștenirea culturală. Poezia devine astfel un omagiu adus rădăcinilor și tradițiilor pe care fiecare român le poartă cu sine, indiferent de locul unde se află. Aceste simboluri devin repere ale identității, amintindu-ne de cultura și istoria care ne definesc.

Un alt element semnificativ al poeziei este modul în care Dabija abordează tema amintirilor și a istoriei, văzută prin prisma cărții deschise. Aceasta este o metaforă pentru vechile povești și lecții transmise din generație în generație, o referință la modul în care cunoașterea și experiențele strămoșilor sunt păstrate și valorizate. Poezia sugerează că istoria și jertfele înaintașilor sunt parte integrantă a identității românești. Astfel, Dabija își exprimă respectul și recunoștința pentru cei ce au venit înainte, păstrând viu spiritul național.

Un alt aspect notabil al lucrării este limbajul folosit de autor, care e simplu, dar profund în semnificații. Expresiile poetice utilizate sunt menite să evoce emoții puternice și să producă o rezonanță în sufletele cititorilor. Cu ajutorul acestor cuvinte, Dabija reușește să transmită cu succes un mesaj universal, unul de unitate și de continuitate a spiritului românesc.

În concluzie, „Român voi fi mereu” este mai mult decât o simplă poezie; este o declarație a iubirii față de țară și a dorinței de a păstra vie identitatea națională. Aceasta este o operă care vorbește despre forța interioară a fiecărui român de a rămâne fidel rădăcinilor sale, chiar și în fața provocărilor aduse de distanțe fizice sau culturale. Nicolae Dabija reușește să capteze esența unei națiuni prin versuri simple, dar semnificative, care continuă să inspire și să emoționeze generații întregi. Poezia rămâne un simbol al mândriei naționale și al apartenenței, amintindu-ne de ceea ce înseamnă cu adevărat să fii român.