Romania mea – versuri

România mea – Versuri

Autor: Adrian Păunescu

România mea, țeastă de copil,

Fără de noroc, fără de destin,

Ți-au furat și drumuri, și orice cărare,

Dar ai un popor, mare cât o mare.

Ți-au furat și râuri, ți-au furat și munți,

Dar români ai mulți, dar români ai mulți,

Ți-au furat și câmpii, ți-au furat și dealuri,

Dar ai români mândri, cu stele și valuri.

Despre steagul tău, despre altarul tău,

Nu mai există steag, nu mai există altar,

Dar există sânge, dar există foc,

România mea, țară de noroc.

Români adevărați nu-s cumpărați,

Se iau de mână, se iau de la braț,

România mea, fără far, fără fam,

Țara mea, țara mea, tinerețea mea.

Analiza și Importanța Operei

Poemul "România mea" de Adrian Păunescu reprezintă un strigăt profund de durere și iubire pentru țară. Păunescu, cunoscut pentru stilul său inconfundabil și pentru talentul său de a transfigura realitățile sociale și politice în versuri pline de emoție, reușește să surprindă esența națională într-o formă lirică ce îmbină tristețea cu speranța. Versurile sunt o reflexie a unei Românii care a trecut prin nenumărate încercări dar care a reușit să-și păstreze sufletul nealterat.

Prima strofă stabilește tonul general al poeziei, accentuând condiția dificilă a țării, privită ca un copil fără noroc. Această imagine simbolică a "României copil" sugerează fragilitatea și vulnerabilitatea ei. Totuși, poemul ne asigură că, în ciuda lipsurilor materiale și a pierderilor teritoriale, ceea ce definește cu adevărat țara este poporul ei, "mare cât o mare". Această metaforă subliniază măreția și potențialul uman al românilor, capabili să depășească adversitățile.

Următoarele versuri continuă cu enumerarea elementelor furate, ca râuri, munți, câmpii și dealuri. Acestea sunt imagini concrete ale patrimoniului național, simboluri ale identității și ale mândriei naționale care, deși pierdute, sunt compensate de "români mândri". Într-o epocă în care idealurile și simbolurile pot părea devalorizate, poezia accentuează importanța spiritului național și a solidarității.

Versurile despre steagul și altarul țării sugerează o pierdere a identității și a spiritualității, dar poetul le contracarează cu elemente esențiale precum sângele și focul, simboluri ale vitalității și ale reînnoirii. În contextul unor realități sociale dificile, ele evocă un spirit de neînvins și o energie latentă care pulsează în sufletul național.

Ultima strofă evidențiază unitatea și autenticitatea românilor. Într-o lume în care valorile pot fi cumpărate și vândute, Păunescu afirmă cu tărie că românii adevărați nu pot fi cumpărați. Versurile încurajează solidaritatea și fraternitatea între români, amintindu-le că țara lor este și tinerețea lor, o sursă de energie și de vitalitate morală.

Poemul "România mea" de Adrian Păunescu este o declarație puternică de dragoste și patrimoniu. Este un apel la conștiința națională, o invitație la a nu uita niciodată cine suntem și de unde venim. Mesajul său rămâne la fel de relevant și astăzi, într-o lume în care identitatea și mândria națională sunt adesea puse la încercare. În esență, Păunescu ne reamintește că, indiferent de provocările externe, adevărata forță a României constă în poporul său și în valorile sale fundamentale.