Sus la poarta raiului – versuri

Sus la poarta raiului – Autor necunoscut

Sus la poarta raiului,

Maica Sfânta ședea,

Pe Fiul ei îl legăna.

Florile dalbe, flori de măr,

Florile dalbe, flori de măr.

Maica Sfânta legăna

Și cu drag îl cuvânta:

"Nani, nani, puiul mamei,

Nani, nani, puiul mamei,

C-am să-ți fac un țol de rai,

Să te-nvelesc la răcoare,

Florile dalbe, flori de măr,

Florile dalbe, flori de măr."

Să te-nvelesc la răcoare,

Sub un pui de busuioc,

Florile dalbe, flori de măr,

Florile dalbe, flori de măr.

Când puiul s-a deșteptat,

Busuiocul s-a plecat,

Florile dalbe, flori de măr,

Florile dalbe, flori de măr.

Analiza și interpretare

Colinda "Sus la poarta raiului" este o expresie artistică deosebită a tradițiilor și credințelor creștine românești, fiind o colindă populară ce vorbește despre legătura spirituală dintre Maica Sfântă și pruncul Isus. Aceasta este o parte integrantă a patrimoniului cultural imaterial al României, fiind transmisă din generație în generație, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Colinda începe cu o imagine simbolică și emoționantă: Maica Sfântă, așezată la poarta raiului, își leagănă copilul. Această scenă transmite o stare de liniște și pace, evocând o imagine sublimă a armoniei divine. Mama, reprezentată de Fecioara Maria, are o însemnătate profundă în creștinism, simbolizând dragostea maternă și protecția.

Un aspect central al acestei colinde este tema dragostei materne. Maica Sfântă îi promite Fiului ei un "țol de rai", un simbol al protecției și grijii, sugerând că iubirea maternă este un dar divin care transcende lumea pământească. Această promisiune este accentuată de repetarea versului "Florile dalbe, flori de măr", un motiv poetic care adaugă ritm și armonie colindei, menținând atenția asupra temelor fundamentale ale vieții și renașterii.

Simbolistica florilor de măr aduce o notă de prospețime și puritate. În tradiția populară, florile de măr sunt adesea asociate cu primăvara și reînnoirea, dar și cu puritatea și inocența. Aceste semnificații sunt transferate asupra imaginii pruncului Isus, sugerând că nașterea lui aduce o nouă speranță și un nou început pentru omenire.

Elementul naturii, prezent prin "puiul de busuioc", potențează caracterul sacru al colindei. Busuiocul este o plantă cu semnificație aparte în cultura românească, simbolizând sfințenia și binecuvântarea. Folosirea busuiocului în colindă sugerează că și natura întreagă participă la acest eveniment sacru, că nașterea lui Hristos este un eveniment cosmic, cu ecouri în întreaga creație.

Desigur, colinda nu are doar un rol estetic sau cultural, ci și unul educațional și moral. Prin simpla sa interpretare, colinda transmite valori fundamentale ale creștinismului, precum iubirea, grija și speranța. Ea ne reamintește importanța legăturilor familiale și a dragostei necondiționate, oferind o lecție de compasiune și solidaritate.

În tradiția românească, colindele sunt cântate în timpul sărbătorilor de iarnă, reprezentând o modalitate de a aduce comunitățile împreună. Ele sunt o formă de comuniune spirituală, apropiind oamenii și creând o atmosferă de sărbătoare și reflectare. Prin colindele sale, poporul român păstrează vie tradiția, oferind generațiilor viitoare un patrimoniu cultural și spiritual de neprețuit.

Așadar, colinda "Sus la poarta raiului" nu este doar un simplu cântec de sărbătoare, ci o adevărată operă de artă folclorică, care îmbină frumusețea poeziei cu profunzimea spirituală. Ea vorbește despre esența umanității, despre legătura dintre oameni și divinitate și despre speranța nemuritoare care ne călăuzește pe drumul vieții.