Versuri Imnul Europei

Oda Bucuriei – Friedrich Schiller

Bucurie, frumoasă scânteie a zeilor,
Fiică a Elizeului,
Pătrundem, beți de foc, zeița,
În templul tău, sfânt.
Farmecul tău împacă iarăși
Ce felul despărțit-a.
Frații se împacă iarăși,
Unde aripa ta opri-se.

Cine-a avut norocul mare
Să fie prietenul unui prieten,
Cine-a câștigat o femeie bună,
Să adauge bucuria sa!
Da, cine măcar o ființă pe lume
Chiar a sa o poate numi!
Dar cine nicicând nu a putut,
Să plece dintre noi plângând!

Toate ființele beau bucurie
La sânul naturii,
Toate bunii, toți răii
Urmându-i trandafirul urmă.
Ea ne dă săruturi și vin,
Un prieten dovedit până la moarte;
Dătătorul de viermi și înger
Stă-naintea lui Dumnezeu.

Bucurie este numele nefastului
Din splendidul pântec
Căci ea ne-a adus laolaltă
Pe căile sale binecuvântate.
Când șarpele sărută negru
Pe ființa care moare,
Ne rugăm, noi, cei din Ceruri,
La Numele său cel Sfânt!

Să primim cu bucurie!
Să primim cu bucurie!
Împăratul cel minunat
Este în slava sa!

Analiza operei „Oda Bucuriei”

„Oda Bucuriei” este un poem scris de Friedrich Schiller în 1785, care a devenit un simbol al unității și fraternității umane. Această operă literară a câștigat o importanță deosebită atunci când a fost folosită în Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. Schiller a scris această odă ca o celebrare a bucuriei și prieteniei, iar temele principale sunt unitatea, iubirea și fraternitatea, asigurându-se că mesajul său este universal și atemporal.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale operei este tema unității universale. Schiller sugerează că bucuria apropie oamenii și dizolvă diferențele dintre ei. În versurile sale, el subliniază importanța prieteniei și a fraternității, subliniind faptul că bucuria poate aduce împreună oameni din toate categoriile sociale și culturale. În acest sens, „Oda Bucuriei” este văzută ca un manifest pentru pace și unitate mondială.

Bucuria este personificată și descrisă ca o forță divină ce are puterea de a uni oamenii. Versurile poeziei sunt pline de imagini simbolice, cum ar fi „sânul naturii” și „săruturi și vin”, care sugerează abundența și generozitatea pe care bucuria le aduce în viața umană. Schiller folosește aceste imagini pentru a transmite ideea că bucuria este o parte esențială a existenței umane și, în mod ideal, ar trebui să fie accesibilă tuturor.

O altă temă fundamentală este aceea a transcendentalului. Bucuria este văzută ca o cale către divin, o forță care ne apropie de un ideal mai înalt și de Dumnezeu. În acest context, bucuria nu este doar o emoție, ci și o formă de legătură spirituală care ne ridică deasupra limitărilor noastre umane și ne aduce mai aproape de perfecțiunea divină.

„Oda Bucuriei” a fost adaptată de-a lungul timpului și integrată în Simfonia a IX-a de Beethoven, conferindu-i un statut și mai semnificativ. Această colaborare între poezie și muzică a amplificat mesajul lui Schiller și a făcut ca opera să devină un simbol al unității și păcii la nivel mondial. În 1972, Consiliul Europei a adoptat tema muzicală a „Odei Bucuriei” ca imn al Europei, iar în 1985, a fost acceptată și de Uniunea Europeană ca imn oficial.

În concluzie, „Oda Bucuriei” de Friedrich Schiller este o operă literară de mare impact, care a reușit să depășească granițele timpului și spațiului. Temele sale, unitatea, prietenia și transcendentalul, sunt universale și continuă să inspire oameni din întreaga lume. În plus, adaptarea sa muzicală de către Beethoven a consolidat mesajul de pace și fraternitate al poeziei, făcând-o un simbol durabil al speranței pentru o lume mai unită.